Vandut de bookzone.ro
Unul dintre cele mai celebre romane ale secolului XX, un avertisment mai actual ca oricând despre omul prins sub privirea necruțătoare a unui stat totalitar. Gândelictul nu era ceva ce putea fi ascuns la nesfârșit. Era posibil să te ferești cu succes un timp, chiar și ani de zile, dar până la urmă te prindeau. Winston Smith lucrează la Ministerul Adevărului – sau Minadev, cum i se spune în limba nouă –, unde rescrie ziare și rapoarte oficiale la ordinele arbitrare ale propagandei Fratelui cel Mare.În spatele conformismului de fațadă, însă, Winston visează să-și împărtășească gândurile interzise și să alunge singurătatea în care trăiește. Ține un jurnal al îndoielilor sale despre lumea din jur, se îndrăgostește, contrar regulii, de o tovarășă din Partid, frumoasa și curajoasa Julia, se încrede în enigmaticul O’Brien că se vor întâlni în locul unde nu există întuneric .Numai că în Oceania nu sunt permise gândirea liberă, iubirea, solidaritatea sau revolta, iar brațul Partidului ajunge oriunde.Publicată pentru prima oară în 1949, tulburătoarea distopie a lui George Orwell vorbește despre consecințele totalitarismului, ale supravegherii în masă și ale uniformizării represive și totale a oamenilor – până la nivelul unui simplu gând: Mintea ar trebui să dezvolte o pată oarbă ori de câte ori apare un gând periculos. Procesul ar trebui să fie automat, instinctiv. Stopdelict, așa îl numeau în limbanouă. RecenziiMargaret Atwood L-am citit iar și iar. Orwell a devenit un model direct pentru mine când am început să scriu «Povestea slujitoarei». Lionel Trilling, critic literar, The New Yorker O carte profundă, terifiantă și complet fascinantă. V.S. Pritchett, scriitor și critic, The New Statesman Un roman imposibil de lăsat din mână, prin originalitate, suspans și indignare morală. Christopher Hitchens, scriitor, eseist și critic politic «1984» aparține definitiv literaturii rezistenței. Robert McCrum, The Guardian Probabil cel mai cunoscut roman englez al secolului XX.
Pret:
Comerciant: Bookzone.ro
Brand: Bookzone