Vandut de bookzone.ro
Fie că scrisul ne transpune nemijlocit în viața unei epoci, fie că ne oferă comentariile la toate faptele vieții noastre, el rămâne, deci, în primul rând, o mărturie prin care un popor se definește pe sine în lungul istoriei sale. (DUMITRU RADU POPESCU) Personajele povestirilor, nuvelelor, romanelor sau ale pieselor de teatru semnate de Dumitru Radu Popescu evoluează într-un perimetru de culpă morală în care nimeni și nimic nu este imaculat; ei nu caută însă neapărat un țap ispășitor pentru toate nedreptățile ce se abat asupra lor, pentru toate tragediile în care sunt implicați, ci vor să afle, înainte de orice, adevărul; adevărul despre ceea ce li se întâmplă, scormonind unii în biografia altora și, cu toții împreună, în biografia epocii, a sistemului social-politic pe care îl judecă aspru, judecându-se pe sine – cel mai adesea dintr-o perspectivă dialectică lăuntrică, personală, de înțelegere a lumii, a vieții. De aici haloul de deschidere spre o tratare mitologică a dramelor existențiale, capabil a împinge cazul particular în universalitate. (CONSTANTIN CUBLEȘAN)Dumitru Radu Popescu propune texte care invită la curaj. El nu încheie o cercetare, ci deschide un dialog. Așezat în perioada acestor schițe și nuvele într-o provincie care putea să-și reclame statutul de capitală culturală, scriitorul își trăiește excelența nu doar prin sine, ci prin apartenența la un grup literar capabil să elaboreze o nouă literatură. Prozatorul și dramaturgul de la Steaua voia să confirme prin scrisul său stilul de a fi al unei publicații și al unui oraș cultural. Dumitru Radu Popescu voia să realizeze demetropolizarea culturii. În aceste pagini, el afirmă creativitatea polemică a Clujului cultural. (CORNEL UNGUREANU) Pe cer, acum, nicio stea. Parcă se întorseseră .toate cu fața dinspre lume. Parcă și ele intraseră sub pământ, cu lume cu tot, cu păduri cu tot. Iarba se făcuse de sticlă, păsările de pământ ars, reci și moarte. Răsuna a gol, ca într-o sală părăsită. Totul împietrise. Și dimineața nu se arăta. Adormi. Și se trezi într-un fel de vuiet înăbușit. Pocnea departe ceva. De parcă noaptea se spărgea încet ca o gheață. Ceva părea că se dezlipește greu de pământ. Nu era decât somnul de dimineață, greu. Când te scoli și adormi și iar te trezești. Ea privi, privi, și întâi văzu obiectele fără culoare. Vedea cum vine greu dimineața peste somnul ei nu prea dormit. Și cum se ridică și ea din pat și plecă spre lumina mai înaltă de la fereastră, văzu și afară întâi marginile lucrurilor, tot ce era fără culoare, și de abia cu timpul, încet, lumina începu să prindă culori, și ea să vadă culorile. (DUMITRU RADU POPESCU
Pret:
Comerciant: Bookzone.ro
Brand: Scoala Ardeleana
