Vântul prin sălcii

Vandut de bookzone.ro

Detalii:

Pentru mai bine de un secol, Vântul prin sălcii și protagoniștii săi fermecători – timidul, dar aventurierul Sobol, istețul și curajosul Șoarece‑de‑apă, ursuzul și devotatul Bursuc, nesăbuitul și înfumuratul Broscoi – au bucurat mințile a mai multe generații de copii. Indiferent dacă cei patru prieteni pornesc într-o aventură incitantă sau se relaxează, pur și simplu, lângă râu, poveștile lor au puterea de a surprinde și a cuceri.Apreciată drept una dintre cele mai populare scrieri ale secolului al XX-lea, această poveste plină de plăsmuiri feerice și umor încântător se încadrează în categoria celor clasice. Desăvârșite într-o fascinantă proză lirică, întâmplările haioase și neprevăzute ale îndrăzneților eroi scot la iveală miracolele copilăriei. Modul unic – fantezist și sarcastic – în care viziunea autorului întruchipează lumea animalelor conferă lecturii rafinament și profunzime.O lume tentantă, pentru nenumărate generații de copii, dar și de adulți: Călătorie, schimbare, peripeții, aventură. Întreaga lume la picioarele voastre și niciun dram de plictiseală la orizont! […] Intrați în ea, să vedeți cu cât dichis e aranjată.

Pret:

58.30 RON


Other details:

Comerciant: Bookzone.ro
Brand: Corint

De la Același Comerciant

bookzone.ro
69.90 RON
bookzone.ro
35.99 RON
bookzone.ro
70.30 RON
bookzone.ro
119.90 RON
bookzone.ro
59.90 RON